Din jurnalul Deliei

E tarziu si nu pot sa dorm. Nu stiu ce simt, nu stiu daca mă doare faptul ca Eugen mă inseala sau daca mă scuteste de grija de a mă darui lui. Simt scarba atunci cand mă obligă sa facem sex. Mă tratează de parca as fi o actrita porno plătită sa ofer placeri sexuale. Uneori îmi da palme peste fund, mă trage de par si ma roaga sa ii spun ca sunt sclava lui. Asa se excita el si daca sunt ascultătoare isi termina repede treaba si se întoarce cu spatele, iar eu îmi fac un dus in graba si merg lângă Carla.
Mă simt atât de murdara, de urata si de ratata încât uneori nu mă pot atinge nici de fetita mea. Si pe el îl vad la fel, oricâte Elene si Georgete l-ar iubi, oricate femei i-ar satisface dorintele, eu îl vad un libidinos ratat care nu stie decât sa facă sex si sa plece.
Sa plece. Sa plece si din viata mea si sa mă lase sa fiu din nou femeie. Mi-e dor de Delia frumoasa ce ar fi putut avea orice bărbat. Mi-e dor de cea care dădea sfaturi prietenelor sa aibă mândrie si demnitate in fata unui bărbat.
Unde m-am pierdut? L-am lasat in timp, încet si sigur sa ma faca din printesa, sclava. Da, sunt sclava lui. Sunt femeia care nu-i iasă din cuvânt niciodată. Cea care tremura cand îl vede nervos, cea care accepta palme peste fata daca mâncarea amantei a fost mai gustoasa, cea care face sex din obligatie si cu scarba de cate ori vrea bărbatul ei. Sunt femeia care nu a avut orgasm de cand era cu adevărat femeie si se simtea frumoasa, iubita si norocoasa.
Sunt femeia care din sclava nu se va preface din nou in printesa atata timp cat stăpânul ei nu este print.
Si ce ma fac? Am momente cand m-as arunca de la etajul patru si as lasa toti trecătorii de pe bulevardul Bucurestiului sa ma striveasca sub rotile masinilor. Dar ma uit la Carla care doarme linistita de cate ori deschid geamul de la dormitor, tarziu in noapte si îmi dau seama ca singura mea misiune pe aceasta lume mai este sa fiu mama. Atunci inchid geamul, trag draperiile rosii ca sa nu o deranjeze soarele dimineata si ma pun lângă ea in pat, ca acum. Si scriu…scriu despre frumusetea de a fi mama, nesansa de a nu fi femeie si despre sclavia ce îmi va albi parul si îmi va brazda fata cu riduri prea devreme.
Cand eram adolescenta ii spuneam mamei ca nu voi asculta niciodată bărbatul pentru ca eu sunt o printesa ce merita răsfățată, iar azi ? Ce faci printeso azi ? Pupi tălpile stăpânului tau si te închini in fata lui ca la o icoana, iar cand nu te vede te porti ca o necredincioasa si iti înjuri Dumnezeul cu ziua in care ai început sa crezi in el.
Măcar mama ma stie asa cum i-am promis ca o sa fiu. Femeie asezata la casa mea, respectata si iubita de sot care nu ma lasa sa lucrez si ma tine in puf exact ca pe o printesa.
Mă întreb, cum de nu ma vede ca m-am casat si ca ochii îmi sunt plansi mereu? Cum de nu ma vede ca port tricouri largi si pantaloni de trening ci nu rochii elegante cum ma stia ea? Sau poate stie, dar ce sa zică? Asta este viata pe care o duce o femeie măritată in viziunea ei. Sa miroase a ceapa prăjită in loc de parfum, sa isi asculte sotul chiar de i-ar spune acesta ca vrea sa se arunce in foc, si sa aibă grija de copil. Nu cariera, nu iubire siropoasa, nu copil dus la cămin cu program prelungit.
Ce naiva am fost cand l-am cunoscut pe bărbatul asta! M-am lasat dusa de nas ca un copil mic păcălit cu bomboane. Am crezut ca buchetele de flori reprezintă un om galant, un domn, un viitor sot iubitor. Am crezut ca cinele la care ma scotea sunt din partea unui gentleman ce îmi va deveni sot si ma va trezi cu micul dejun la pat. Am crezut ca diminituvele frumoase cu care ma alinta mă vor face o sotie iubita si respectata, dar toate astea au fost ca sa pot sa fac diferenta intre trecut si prezent, iubire si dispret, adevăr si minciuna.